Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   ASTĂZI, la "Moldova 1" —…

ASTĂZI, la „Moldova 1” — REPORTER de GARDĂ: Vânătorii de oameni

Doi oameni împuşcaţi şi mutilaţi pe viaţă. Acesta este destinul a doi tineri, care au rămas invalizi din cauza armelor de foc. Este vorba deste Mihai Mereuţă, din s.Opaci, r.Căuşeni şi Grigore Harea din s.Hirişeni, r.Teleneşti.

Mihai a fost împuşcat chiar în ziua când împlinea 32 de ani. A doua zi, piciorul i-a fost amputat, bărbatul devenind invalid pe viaţă. De atunci, Mihai umblă într-un picior la toate instituţiile de drept, pentru a căuta dreptatea. Dosarul său nu a ajuns la o finalitate, nici până astăzi.

La o vârstă mai fragedă, Grigore a devenit vicitima unei arme de vânătoare. O sută de alice i-au străpuns tot corpul şi i-au găurit intestinele, plămânii, inima şi ficatul. Medicii i-au spus că o parte din alicele de plumb vor rămâne în corp toată viaţa. Instanţa de judecată a emis o sentinţă în acest caz: vinovatul are posibilitatea să se corecteze prin muncă şi comportament exemplar, în liberatate. Foşti prieteni, cei doi tineri nu-şi mai vorbesc acum. Unul este condamnat, iar altul – ciuruit pe viaţă.

ASTĂZI, la postul public de televiziune «MOLDOVA 1», ora: 21.45.